"Pa" sau "La revedere"?

Oare uitam sa vorbim? Sa alcatuim o fraza coerenta? Sa nu raspundem de fiecare data cu "Da" sau "Nu"? Cred ca da...
Am observat ca folosim din ce in ce mai mult cuvinte monosilabice, iar atunci cand vrem sa dezvoltam acel cuvant, ne rezumam la a adauga langa el o onomatopee sau a-l repeta.
Este cazul lui "Pa"... Il stiti, majoritatea dintre voi il folositi cand incheiati o discutie telefonica, va despartiti de un amic pe strada, etc. (iar daca nu ii spuneti voi "pa" sigur va spune respectivul amic).
Ceea ce imi displace la acest cuvant e totala lui lipsa de seminficatie, expresivitate, cum vreti sa ii spuneti. El nu inseamna aproape nimic, e spus doar ca sa inchei "formal" o discutie care s-a incheiat deja. Nu exprima bucuria pe care ai avut-o in acea discutie, placerea cu care ai discutat, nu exprima nimic. Am observat din ce in ce mai multi oameni care simtind (constient sau nu) aceasta lipsa de expresivitate a lui "Pa" incearca sa il dezvolte: "pa-pa" sau "hai pa" sunt doar 2 dintre expresiile care mi-au venit acum in minte.
De ce nu putem folosi alte formule atunci cand incheiem o conversatie? De exemplu atunci cand discutia are loc fata in fata mi se pare mult mai frumos sa spui "La revedere". In afara de faptul ca "Pa" te lasa cu gura cascata cand il rostesti, "La revedere" iti pune un zambet pe buze. Iar interlocutorul tau sigur il va observa si se va simti si el mai bine va fi mai optimist, poate chiar mai fericit (micile bucurii ale vietii).
Nu o sa dezvolt acum toate implicatiile pe care consider ca le presupune aceasta situatie, am adus-o in discutie deoarece mie imi place mai mult sa aud un "La revedere" incarcat de semnificatii decat un "Pa" total inexpresiv.